Traditii….de ce le plangem daca nu vrem sa le respectam…!!!

Cred ca acest POST va fi diferit de toate celelalte.

Pana acum am incercat sa prezint cateva din lucrurile frumoase pe care le puteti gasi in galeria noastra, si nu numai.

Insa, in ultima perioada, prinsa fiind de anvergura evenimentelor de pe strada noastra, nu am considerat ca mai are rost sa mai arat oamenilor nimic frumos din ceea ce este la noi. Si asta pentru ca traiesc un sentiment de decadere, de prapastie, de caderele libera fara sfarsit.

De ce traditie? Hanul cu Tei a fost, prin natura sa, un loc de negot, un loc in care fiecare vizitator al Bucurestilor venea pentru a face negot, sau comert, cum il numim noi in ziua de azi. Fiecare dintre proprietarii Hanului au incercat, atat cat au putut, sa pastreze aceasta traditie. Cred ca a ajuns sa fie singurul loc din acest oras ticsit de chitschuri, in care mai gasesti talentul, stilul, gustul, priceperea, frumosul in adevaratul sens al cuvantului.

Fiecare dintre cei care mai apar pe la TV vorbesc de finalul traditiilor orasenesti, satesti si asa mai departe. Insa nu inteleg de ce se plang atat, pentru ca acestia nu fac nimic pentru a stimula pastrarea traditiilor si pentru a impiedica uneori ca mizeria, galagia si chitschul sa acopere o parte atat de frumoasa a Bucurestilor vechi.

Bucurestiul, Centrul Istoric sunt monumente si strazi intregi care au fost neglijate de-a lungul timpului din interese pur egoiste ale celor care trebuie sa le gospodareasca. Din partea celor care sunt proprietari ar avea tot sprijinul, dar este in van sprijinul lor, pentru ca niciodata nu se vrea.

Initiativele proprietarilor sunt tratate cu lipsa de respect fata de investitia lor, pentru a reface o fatada, un magazin, o casa in Bucrestiul vechi trebuie sa stai sa astepti ani de zile pentru autorizatii si mai departe nici nu mai trebuie sa mai povestesc.

Ca om care iubeste centrul nostru si il respecta asa cum se cuvine, ramai pur si simplu un spectator pasiv la neglijenta si interesele unuia sau altuia. Ramai pasiv si chiar nici nu mai ai sentimente fata de ceea ce vezi in jurul tau, fata de ceea ce ar trebui sa fie si nu este.

De multe ori imi este rusine sa imi aduc invitati sau delegati straini in acea parte a Bucurestiului, pentru ca pur si simplu nu mai am ce sa le mai arat. Ruine, mizerie, galagie. Tare imi este teama ca toate strazile centrului istoric vor arata ca mahalalele vechi de suburbie, in timp ce suburbiile trimfeaza de luxul si respectul pentru confort in orasul tau.

Probabil ca noi, rand pe rand, cei care avem sentimente si dorim sa avem un oras istoric frumos vom renunta rand pe rand la idealul de frumusete, stil, cultura, istorie, vom renunta sa mai visam ca intr-o buna zi cineva va respecta aceasta parte a orasului nostru, cu toate traditiile sale frumoase de mult apuse, cu cultura sa, cu mediul sau. Noi, rand pe rand, vom renunta sa gandim ca totusi cineva isi va aminti ce a fost centrul istoric si va incerca sa il refaca.

Grupul nostru mic incepe sa se simta neajutorat in fata intereselor tertilor, care nici macar nu mai promit a face ceva, si chiar daca promit, isi retracteaza promisiunile din lipsa imaginatiei, a culturii, a gusturilor, a tuturor lucrurilor care au facut centrul istoric al nostru sa fie ceea ce este azi.

Probabil ca, in acest ritm, centrul istoric al Bucurestiul isi va pierde valoarea de KM ZERO al orasului, valoarea sa artistica, culturala, valoarea unei natiuni care pare sa decada, sa cedeze incet incet spre abisul in care  probabil ca se va cufunda.

Sentimentul de neant, asta este ceea ce ne cuprinde pe fiecare dintre noi, neajutorati in fata eforturilor de ani de zile pe care suntem dispusi sa le facem pentru ca orasul nostru sa arate ca este un oras important pe harta Europei in ceea ce priveste arhitectura, cultura, stil, gust, imaginatie, arta!

Cedez in fata celor multi care nu pot sau nu vor. Raman pasiva la tot ceea ce este zilnic in jurul meu, fara pic de speranta ca totusi, candva, lucrurile vor fi mai bune, mai frumoase, mai elegante.

Cedez in fata celor care au uitat de traditie, care au uitat sau nu au stiut niciodata in ce consta adevarata valoare a unui oras, al unei natiuni intregi.

Daca a noastra cultura va disparea, nu cred ca are rost sa mai dam vina pe fenomenul de globalizare si pe influentele televizate, ale multinationalelor si asa mai departe. Cred ca e momentul sa dam vina pe noi pentru ca nu putem sa ii punem la respect pe alesii nostri. Daca al nostru centru va decadea, nu e de vina ceea ce a devenit azi modern si nici influentele culturale straine, ci este vina celor care sunt dezinteresati de orasul pe care il gospodaresc, pentru ca nu vor sa incerce sa il ridice pe piedestalul pe care merita sa stea.

Va invit sa cititi mai departe si parerile altora, care cred ca au ceva de spus:

Hanul “A fost ridicat in anul 1833 de catre Stefan Popovici si Anastasie Gheorghe Polizu, negustori care isi aveau pravaliile chiar in acel loc. Avand forma dreptunghiulara, cu 14 pravalii spre est si 14 spre vest, fiecare latura cu pravalii apartinand unuia dintre negustorii mentionati, cu doua porti de acces pe ulitele Blanari si Marchitani (astazi Lipscani) (…)Timpul care s-a scurs nu a afectat infatisarea hanului si nici nu i-a pus in pericol existenta, desi majoritatea hanurilor vecine au fost demolate ori lasate de izbeliste.” (Emanuel Badescu).

Exista posibilitatea destul de mare in ultimul timp sa se intample la fel si cu Hanul care a “ramas in picioare”!

Alexa Radulescu

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: